În multe organizații românești, succesiunea este redusă la:
Această abordare ratează esențialul:
leadershipul nu se transferă automat.
Poți avea toate documentele în regulă și, totuși, organizația să intre în blocaj.
Ce se transferă cu adevărat în succesiune
- autoritatea informală;
- relațiile de putere;
- capacitatea de decizie;
- legitimitatea în fața echipei;
- rolul fondatorului după „predare”.
Studiile arată constant că factorii emoționali și de leadership sunt la fel de importanți ca cei juridici.
🔗 Studiu relevant – Polonia (regiunea Mazovia):
https://www.researchgate.net/publication/336383746
De ce fondatorii amână
Cercetările indică aceleași motive, inclusiv în România:
- teama de pierdere a controlului;
- neîncrederea în generația următoare;
- lipsa pregătirii succesorilor;
- confuzia dintre rolul de lider și identitatea personală.
🔗 Governance Particularities of Romanian Family Business:
https://www.researchgate.net/publication/310840646_Governance_Particularities_of_Romanian_Family_Business
Ce se întâmplă când succesiunea e tratată superficial
- deciziile se dublează;
- autoritatea se fragmentează;
- oamenii-cheie pleacă;
- performanța scade;
- conflictele ies la suprafață.
Succesiunea nu e un „moment”.
Este un proces de leadership.
Întrebările care contează
- Cine conduce, de fapt, după transfer?
- Ce rol mai are fondatorul?
- Ce mesaj ajunge la echipă?
