De ce România nu are date despre succesiunea în afacerile de familie și de ce asta este o problemă de leadership
România se află, începând cu 2025–2026, în primul val real de succesiune a afacerilor fondate după 1990. Fondatorii au ajuns la vârstele deciziei, iar întrebarea „ce urmează?” nu mai este teoretică. Și totuși, într-un moment critic, nu avem aproape nicio dată relevantă despre ce se întâmplă cu aceste afaceri.
Nu știm:
- câte afaceri de familie intră anual în succesiune;
- câte sunt pregătite;
- câte eșuează;
- câte sunt vândute;
- câte dispar.
Această absență nu este întâmplătoare.
De ce nu există date
- Nu există o definiție legală a afacerii de familie
Instituțiile publice din România nu disting între IMM-uri obișnuite și afaceri de familie. Fără categorie → fără măsurare → fără date. - Succesiunea este tratată cultural ca subiect privat
Pentru mulți fondatori, succesiunea este o chestiune emoțională, amânată sau evitată. Ceea ce nu se discută intern nu ajunge niciodată în statistici. - Nu există o instituție sau un barometru dedicat
Spre deosebire de alte țări europene, România nu are un institut, un observator sau un studiu anual dedicat succesiunii.
🔗 Exemplu de contrast – Polonia:
https://www.ibrpolska.pl
🔗 PwC – Family Business Survey 2023 (global, cu referințe regionale):
https://www.pwc.ro/ro/Publicatii/Raport-Family%20Business%20Survey-2023.pdf
De ce lipsa datelor este o problemă de leadership
Fără date:
- fondatorii amână deciziile;
- succesorii intră în rol fără repere;
- HR-ul reacționează, nu anticipează;
- organizațiile funcționează „din inerție”.
Lipsa datelor nu înseamnă lipsa fenomenului.
Înseamnă lipsa vizibilității unui risc major.
Întrebările care lipsesc
- Ce se întâmplă cu leadershipul când fondatorul face un pas în spate?
- Cine preia autoritatea reală?
- Ce pierdem dacă nu facem nimic?